Ceea ce ma face sa dau titlul acesta e faptul ca singurul producator al albumului de aceasta data a fost J. Petrucci. In mare parte versurile (cu exceptia unei piese) au fost scrise de el cu ideea ‘obsedanta’ a conectarii cuvantului cu sunetul, ca si partea de compozitie in ansamblu.
‘A dramatic turn of events’ e un material al restructurarii, al cautarii identitatii trupei dupa despartirea de M. Portnoy. S-a speculat chiar ca acest titlu poarta amprenta evenimentului amintit, insa J. Rudess a explicat faptul ca semnificatia se refera la schimbari de la nivelurile mental, fizic, spiritual.Oricum pana sa scriu aceste randuri am facut numeroase auditii ale albumului pentru a-l surprinde si cred ca o auditie, doua, nu ramane decat la stadiul imi place/nu-mi place.
In conceperea albumului au mai aparut si alte noutati, cum ar fi inregistrarea partilor vocale in Canada de catre J. Labrie, implicarea tuturor membrilor in structurarea pieselor (cu exceptia relativa a lui Mangini), reintoarcerea la nucleul traditional de fani care apreciaza sound-ul de metal pregresiv marca DT dezvoltat in principal pe ‘Images and words’ si ‘Scenes from a memory’ in contrapondere cu sound-ul cu influente Metallica si neoprogressive de dupa ultimul album amintit. Remarc la acest album si introu-rile ceva mai neobisnuite pentru DT, daca e sa ne gandim numai la Bridges in the sky.
O sa descriu pe scurt piesele :
‘On the backs of angels’a fost programata ca fiind prima piesa a albumului si sub forma de vodeoclip, are in introducere un pattern Pink Floyd.Construita ca un trademark al trupei, piesa e heavy ca atmosfera, iar tema desi putin discutata, are referinte la criza financiara din lume,la expansiunea corporatista, la dezumanizarea anterioara sau ulterioara ei, la nevoia de coeziune sociala.
‘Build me up, break me down’ a fost, alaturi de ‘Bridges in the sky’ adaugata mai tarziu albumului, cu pretentia de a avea un potential radiofonic mare si de a fi usor de receptionat ca sound si mesaj. Semnificatia ei e legata de rupere si restructurare identitara, de cautare, sacrificiu. As spune ca aduce pe undeva cu ‘Caught in the web’.
‘Lost not forgotten’ e o realizare clasic progresiva de un nivel tehnic ridicat, mergand pe ideea tematica istorica a maretiei imperiului persan.Daca e sa fac in continuare comparatii, ma gandesc la ‘Under a glass moon’.
‘This is the life’ e o compozitie timpurie a albumului. Istoria ei e urmatoarea: J. Petrucci conducea masina in oras, alaturi de mama sa, mergand la sora sa care urma sa aiba un copil; oprit la semafor el vede un mesaj in spaniola pe bara de protectie a unui jeep, pe care il traduce ca ‘This is the life’ ; in acelasi timp cantandu-i mamei sale piesa, oprindu-se ii spune ‘That is the title of the song : This is the life’. Substratul are in vedere planarea reflexiva asupra vietii si faptul ca suntem unici si ne facem viata asa cum este.
‘Bridges in the sky’ , cu titlul original ‘The shaman’s trance’ e o constelatie de riff-uri unice si originale (Doing this can be tricky, because it makes everything harder to play and difficult to remember – J. Petrucci) brodate pe cautarea sufleteasca specifica experientei samanice.
‘Outcry’ e o marca, un ‘imn’ al intregului album prin mesajul sau puternic : revoltele din estul indepartat impotriva opresiunii. A fost scrisa in timpul auditiilor pentru un nou baterist. Compozitia e salbatica, directa, patrunzatoare.
‘ Far from heaven’ a fost scrisa in cea mai mare parte pentru duo-ul voce-pian, punandu-l in evidenta, daca era nevoie, pe J. Labrie. E un fel de prima parte tematica pentru ‘Breaking all illusions’ : acceptarea inocentei si limitele pe care le impune educatia parinteasca, care aduc pierdere acestui ‘rai’ interior – copilul din fiecare.Versurile acestei piese sunt scrise de J. Myung, un fapt de mentionat.
‘Breaking all illusions’ e o melodie epica, progresiva, imbinand parti de blues si jazz pe alocuri. Ea propovaduieste reintoarcerea la sine prin ‘unlearning what you’ve learned’ (J. Labrie). Referitor la compozitie J. Petruci adauga ‘Alex Lifeson (Rush) was definitely in my mind as I was playing’.
‘Beneath the surface’ e ultima realizare a albumului. Acustica si vocala, melancolica, cu un mesaj mai ‘light’ adresat direct sufletului.Putin descrisa de membrii trupei, inclin sa cred ca e vorba de o experienta adanca, intima, a lui j. Petrucci introdusa melodios intr-o atmosfera poetico-metafizica.
Ca fan Dream Theater primesc acest album cu extaz. Despartirea de Portnoy (provocata de acesta) a adus, se pare, mai mult bine decat rau: membrii trupei sunt mai bine legati, colaboreaza in echipa care da numele DT, se exprima muzical evident mai mult, clapele sunt mai prezente,Labrie nu mai ‘urla’ uneori J, bas-ul a a inceput sa se auda, poate Mangini e inca timid si nu da destula forta din spatele bateriei, insa cred ca pe un viitor album acesta va avea posibilitate de exprimare mai mare. In aparitiile massmedia vedem ca toti se implica in mentinerea contactului cu fanii, apare chiar si ‘the silent man’ J. Myung, care intr-un interviu spune ca realizarea acestui album ii aduce aminte de perioada de inceputuri in care canta cu J. Petrucci la acesta acasa, legatura dintre cei doi fiind profunda. John Petrucci si-a asumat tacit statutul de single-leader si a pus accent pe exprimarea muzicala si personala a fiecaruia in grup, lucru ce a dus la un echilibru in congruenta cu personalitatea acestuia. Nu mai e M. Portnoy care sa acapareze cea mai mare parte a luminei reflectoarelor si sa creeze parti fantastice la baterie, insa DT e mai mult decat atat, iar asta o dovedeste acest album. Cum ar fi fost un album DT cu M. Portnoy, insa fara J. Petrucci e deja o intrebare la o bere. Nu sunt spusele unui judecator, doar ale unui admirator al lui J. Petrucci ca om si ca muzician, chiar in afara DT. E sufletul acestei trupe mult laudate pe drept cuvant.
